Biserici Medievale din Romania Page 10.

Decenii de-a rândul, istoria clădirii catedralei din Alba Iulia – oglinda cea mai strălucită a triumfului artei romanice din Transilvania şi din România actuală, a stat sub

sentinţele de studiu formulate de către doi foarte mari istorici de artă, acum decedaţi. Virgil Vătăşianu a sintetizat, În viziune proprie, istoria aceluiaşi monument, dar numai pentru

vremurile medievale (fig. 1)¹. Întâmplarea a făcut ca lucrarea primului monograf critic, cu cea mai completă lucrare, respectiv a lui Entz Géza, să fi fost publicată cu un an Înainte,

dar În limba maghiară². Aceasta a condus la situaţia În care opiniile celor doi autori, deveniţi academicieni, fiecare În ţara sa, să nu se confrunte, ci doar să se citeze reciproc³, dar

simplu şi fără un dialog real. O lungă tăcere s-a aşternut apoi asupra istoriografiei monumentului.

Inserţiile arheologului Radu R. Heitel, responsabil cu o bună parte din săpăturile organizate la faţa locului de către Direcţia Monumentelor Istorice din Bucureşti, nu au făcut

decât să provoace confuzie, fără să aducă nimic esenţial la iveală. Formele de organizare ale cercetării, În bună parte moştenite şi astăzi, au cauzat adevărate dezastre pentru

cunoaşterea monumentelor de la Alba Iulia. Datarea oscilantă şi partizană a rotondei din interiorul colateralei de sud a actualei catedrale s-a conjugat cu promovarea unei

fantomatice şi deplin nedovedite „catedrale din faţa catedralei actuale” (fig. 2). A primit chiar şi denumirea de „catedrala Ia” – biserică sală cu absidă semicirculară, şi s-a datat

„după 1018”⁴. „Substanţa” aceluiaşi zis monument era refăcută pe câteva frânturi de temelii (foarte nesigure şi de bănuit că fuseseră doar dărâmături cruţate În forma unor ziduri

neglijente) ori negative de fundaţii (posibil de la mai multe clădiri diferite), la care nu se putea asocia nici o stratigrafie clară, nici vreun orizont de Înmormântări anume, nici vreun

nivel de călcare (aproape de neconceput), nici vreun grup de pietre profilate datate În acelaşi secol XI. în plus, în afara unei reconstituiri ipotetice, cu foarte multe linii de fugă şi al

enunţului propriu-zis al pretinsei sale existenţe, ca În multe alte situaţii de prestaţie profesională, ale aceluiaşi arheolog, dosarul arheologic al zisului edificiu nu a fost văzut

niciodată⁵. Să admitem că o asemenea inserare În istoria centrului eparhial de la Alba Iulia era cu totul neserioasă şi nu ar fi trebuit să fie urmată de consecinţe. Toate observările de

carenţe (citări de tipul „caracter general”, „din păcate”), care ar fi Îndestulat existenţa unui cortegiu de rezerve, nu au fost Însă niciodată puse pe hârtie. în maniera tipică de lucru

a istoriografiei româneşti, teza „catedralei din faţa catedralei” a fost făcută uitată de „Înţelepţi”⁶, dar lăsată ca momeală pentru naivii care nu se Împărtăşiresă de „metodele” lui

Radu R. Heitel ori nu prea aveau habar de arhitectura ori istoria ecleziastică a vremurilor⁷. Atât autorul decedat, cât şi cei care au fost Înclinaţi a-i da dreptate măcar prin rezumarea

şi colportarea basmelor paragrafelor sale⁸, uitau Încă un lucru elementar: o catedrală, mai puţin decât o biserică barohială ori capelă, nu se poate „plimba” de la un loc la altul,

odată ce prestolul ei fusese sfinţit. La fel, dacă o altă biserică ar fi dublat catedrala, nici dispariţia ei nu ar fi fost uşor trecută cu vederea. Mai apoi, ar fi trebuit găsită o justificarea

de funcţie, În cazul În care două edificii religioase s-ar fi aflat atât de aproape una de alta. Sunt doar câteva probleme care nu se pot descoperi comentate la cineva care priveşte

doar În groapa sa cu pereţii şlefuiţi de un şpaclu şi habar n-are dacă un bolovan pe care-l ţine În mână vine de la un ancadrament, de la o ghiulea de tun ori este o simplă piatră de

râu. Sarkadi Márton este autorul unei analize⁹ de o acribie benedictină, greu de văzut În istoriografia românească de medievistică. Autorul a pornit de la voluntariat profesional, a

dobândit o poziţie oficială la catedrala din Alba Iulia, ca apoi totul să isprăvească munca doar din pasiune şi conştinţa datoriei faţă de monument, care trebuia dusă până la capăt.

Colectivitatea din care face parte, nu l-a părăsit la finalul antreprinzei, ci a găsit resursele prin care să-i lase manuscrisul publicat În condiţii foarte bune.

Nu avem a comenta aici prestaţia sa. O oferim Însă cu grăbire leneşei istoriografii româneşti de artă, pentru a afla unde nu mai există concordanţe şi noutatea se pronunţă cu

vigoare. Detaliile sunt de urmărit doar pe sursa istoriografică, nu din această prezentare. Dacă nu am reacţiona astfel ar Însemna aproape că despre ceea ce discutăm aici nu mai

este În România ori este o substanţă de studiu care ne este aproape străină. Planşa alăturată (fig. 3) face parte din volumul publicat În 2010, la p. 341. Fiecare icoană are un număr cu câte o legendă, pe care o traducem ori doar o rezumăm. Fazele

sunt, de fiecare dată, marcate În culoarea roşie, În timp ce culoarea palidă delimitează fazele Încă inexistente.

1. Prima catedrală, din a doua jumătate a secolului al XI-lea

2. Începutul construcţiei celei de-a doua catedrale, sfârşitul secolului al XII-lea

3. Construcţia vechii sacristii şi a peretelui de sud, primul deceniu al secolului al XIII-lea

4. Finalizarea absidei de sud şi ridicarea completă a peretelui de sud, al doilea deceniu al secolului al XIII-lea

5. Lucrări la pereţii de nord şi Începutul demolării primei catedrale, a doua treime a secolului al XIII-lea

6. Ridicarea pilaştrilor bazilicii, bolta absidei de nord, alte lucrări, al treilea deceniu al secolului al XIII-lea

7. Bolţile navei principale şi a colateranei de sud, Începutul construcţiei turnului de nord-vest, deceniile trei-patru ale secolului al XIII-lea

8. Lucrări la turnul de nord-vest şi construcţia capelei alăturate, de nord, Înaintea invaziei tătare

9. Lucrări la cornişa transeptului de nord, prelungirea sanctuarului către est, deceniile cinci-şapte ale secolului al XIII-lea

10. Construcţia turnului de sud-vest şi a atriumului, terminarea boltirilor din colaterala de sud, realizarea legăturii construcţive cu palatul episcopal, deceniile 80-90 ale secolului al

XIII-lea 11. Construcţia sacristiei gotice, Între 1320-1368 12. SupraÎnălţarea etajelor turnului de sud-vest, după 1370

13. Reconstrucţia sacristiei, cu etaj şi legată de transept, secolul al XV-lea

14. Ridicarea capelei Lázói, ante 1512

15. Construcţia capelei Várday şi a scării care comunică cu ea, Între 1514 şi 1524 16. Construcţia coifului turnului de sud-vest, 1545

17. Renovarea turnurilor faţadei de vest, după 1612 18. Construcţia unei noi sacristii, pe locul celei medievale, lucrări În zona faţadei de vest, prima jumătate a secolului al XVIII-lea

19. Reconstrucţia sactuarului, modificarea Închiderilor laterale ale transeptului, modificaări ale interiorului, 1752-1758

20. Restaurări În toată zona transeptului, sacristiei, capelei Lázói, 1907-1914 Adrian Andrei Rusu 1 Istoria artei feudale În ţările române. I. Arta În perioada de dezvoltare a feudalismului. București, 1959, passim. Pentru orientare, vezi Indice, p. 965, sub voce.

2 A gyulafehérvári székesegyház. Budapest, 1958. 3 Mai Întâi, V. Vătăşianu, Studii de artă veche românească şi universală. Bucureşti, 1987, cu tratarea monumentului la p. 18 şi urm., şi citatea doar la bibliografia generală, de la p.

155, apoi scurt, Entz G., Erdély épÍtészet a 11-13. században. Kolozsvár, 1994, p. 40.

4 Întreaga rezumare a contribuţiilor lui Radu R. Heitel, de un spirit critic mai mult Îngăduitor, decât critic, Împărtăşită acum la Daniela Marcu Istrate, Catedrala romano-catolică

„Sfântul Mihail” şi palatul episcopal din Alba Iulia. Cercetări arheologice (2000-2002). Alba Iulia, 2008, p. 31-33 (pentru „catedrala Ia”, avem doar p. 32).

5 Mai nou, s-a făcut şi afirmaţia că Întreaga documentaţie de cercetare, probabil iniţial depusă În instituţiile care au asigurat angajarea arheologului, au fost complet văduvite de

acelea. Vezi Daniela Marcu Istrate, Catedrala romano-catolică „Sfântul Mihail”…, p. 31, nota 93. În baza propriilor noastre opinii, socotim că operaţiunea de „extracţie” (În termeni

fără echivoc, „furt”) a fost săvârşită de către Radu R. Heitel. Era o „boală” de care sufereau mulţi alţi „adevăraţi” oameni de ştiinţă din România, chipurile pentru a-şi proteja

drepturile de autori.

6 Nici unul dintre „greii” istorici de artă ai catedralei nu au tresărit măcar la alineatele lui Heitel, cu atât mai mult cu cât publicaţiile aceluia apăruseră pe când Încă mai trăiau. Nici

o asemenea avertizare nu-i va Împiedica pe consumatorii necritici de orice fel de literatura pusă pe hârtie, să se metamorfozeze În curea de transmise pentru povestea „catedralei

Ia”. 7 Cu prima noastră reacţie tipărită În vol. Alba Iulia. Între fondarea eparhiei şi capitala principatului Transilvaniei. Alba Iulia, 2009, p. 47. Am mai adăuga că dacă Radu R. Heitel

fusese un Înşelător viclean, greu de definit din punct de vedere strict profesional, epigonii săi, arheologi ori nu, sunt de-a dreptul ignoranţi şi insuficient de Înzestraţi cu capacităţi

de discernământ.

8 Daniela Marcu Istrate, Catedrala romano-catolică „Sfântul Mihail”…, p. 32. 9 „s folytatva magát a régi művet”. Tamulmányok a gyulafehérvári székesegyház és püspöki palota történetéről. Budapest, Teleki László AlapÍtvány, 2010, 359 p.