Destine actuale
La Mănăstirea Neamţului. Epistolă către fratele Nesimţirie
Frate întru credinţă, văzui că un ochi urieşesc (fig. 1), pe care mulţimea de vieţuitori scoborâţi din Adam, Noe, Sf. Andrei, atei şi nemărturisiţi crede că ar fi numai semn pe dolarul păcătosului transatlantic ori pe necredincioşii (Doamne, iartă-mă!) de masoni, îţi păzeşte curtea, traiul şi Sfânta Mănăstire. Văzui că fiind el ochiul cam obosit de vreme, te lăsă să-ţi faci de cap (fig. 2). Or, mai bine, să nu-ţi mai caţi cuvios de ceale dureri. Daţi-aş un târn şi o greblă să treci cu ele prin ocolul Sfintei biserici, aşa ca să aduni şi frunzele moarte şi cojile de trunchi de la multele leamne ce ţi le-ai adunat de grija gerurilor şi crivăţului. Dacă văzui că duci mare dor de trunchiuri de focărit, daţi-aş o secure, un cleşte şi un firez, să pui în bucăţi gunoiul cela de schemă de propteşte deageaba păretele de miazănoapte al Sfintei biserici (fig. 3). Că tot îi veche de bătrână şi tot nu ţi-i de altă trebuinţă decât tot pe vatra cea mângâitoare de oase şi junghiuri bătrâne ori de fiert sarmale de post. Mai daţi-aş şi alte sculării să te bagi voiniceşte în cele coşmelii care-ţi străjuie către cotlonul de miazăzi ungherul de zid prejmuitor (fig. 4). Ce prăsii prin ele, n-am ştiinţă, da numai lucru curat nu se cheamă să fi fost. Tot la scrum s-ar deda cel mai avântat, să-ţi scoată îngheţul de la bibilică. Or mai fi şi de cele gozuri de dus departe, la gaură de pădure, nici lupul hămesit să nu le scoaţă la soare. La grovăziile de piatră topită cu praf de legat laolaltă, de ţi le-ai presărat ca-n legea ciupercăriei, nu se cade să potriveşti hulubării porceşti. Tare m-aş ruga de tine să laşi paraclisul mai rece şi să stai mai des în Sfânta biserică, dezzăvorând-o pentru păcătoşii umblăreţi după iertare la vechi locuri sfinte. De nu ştii cum să pui gospodăria la cale, mai du-te frate la Slatina să priveşti la surorile maici. Că ar fi tare cu folos să primeşti învăţături de luat aminte cum ar fi de trăit în sutane, între păreţi făcute de neamuri de soi, de care sigur ai uitat. Poate te-or călăuzi ceale femei cum să-i aduni pe toţi viermuitorii din lăuntrul şi den afara Neamţului, să te scoaţă din obraz mânjit. Că de când o murit Neculcea şi poetul bisericesc Dosoftei, răuvoitorii or făcut găselniţe de tras chipuri fără pânză şi coloare mestecată de-n pământuri ori ierburi. Şi nu ai fereală de aşa oglindă. Iar chipurile cele nezugrăvite tot la catastif ceresc ajung, lepădându-te în buza cazanului cel zmoliu, mesecat amarnic de la-fel-de-necuratul. Să-ţi dea Dumnezeu muşchi la creier!
Lightbox Modal by VisualLightBox.com v3.1
